Votul majoritar pozitiv dat de acționarii Peugeot SA și Fiat Chrysler Automobiles a încheiat ciclul condițiilor necesare pentru semnarea fuziunii dintre cele două companii. În adunările generale a fost anunțată, pentru prima dată, și data la care vor fi semnate documentele oficiale.
Toyota a preluat integral uzina din Kolin, Cehia, devenind astfel singurul acționar al acestei unități de producție. Denumirea fabricii se modifică de la 1 ianuarie în Toyota Motor Manufacturing Cehia, după ce PSA a vândut partea sa japonezilor.
PSA Group a anunțat că adunarea generală a acționarilor din 4 ianuarie, în care va fi votată fuziunea cu FCA, se va desfășura cu ușile închise.
Fiat Chrysler și PSA au anunțat că acționarii companiei se vor întâlni în ianuarie să dea votul final pentru fuziunea celor două, într-o singură companie ce va deveni al patrulea producător mondial de automobile, după volumul produs.
PSA Group a lansat o consultare a deținătorilor de obligațiuni emise de companie în cadrul programului EMTN, pentru a obține acordul în vederea fuziunii cu Fiat Chrysler.
PSA încearcă să găsească soluții la observațiile făcute de Comisia Europeană față de cvasi monopolul pe care fuziunea cu FCA îl va aduce pe multe din piețele europene, din perspectiva vehiculelor comerciale ușoare pe care cele două grupuri le vând.
PSA Group va angaja un schimb întreg pentru uzina din Vigo, Spania, pentru a putea crește ritmul de producție al micului SUV 2008. Cererea pentru acest model, care are și o versiune electrică, a crescut seminificativ în acest an.
Opel își va reduce suprafața uzinei din Russelsheim, urmând să vândă o parte din aceasta. Reprezentanții companiei au spus că fabrica ajunsese „mai mare decât Principatul Monaco”.
Decizia PSA Group pentru uzina din Germania a celor de la Opel a fost una logică. Pe liniile pe care se produce Insignia și pe care va fi fabricat și noul Astra va mai intra și un model al mărcii premium DS.
CEO-ul PSA Group, Carlos Tavares, a transmis avertizări Marii Britanii că va închide orice linie de producție dacă țara va ieși din UE fără acord.
PSA Group a anunțat startul oficial al producției în noua uzină din Maroc, amplasată în apropiere de locul în care sunt fabricate automobilele Dacia.